Skip to main content
Laborator

Profil screening anemie

By iulie 31, 2023august 1st, 2023No Comments

Profilul screening anemie se poate efectua atunci când se suspicionează scăderea cantității și calității globulelor roșii și a hemoglobinei din sânge, când există simptomele unei anemii sau când există factori care îi cauzează apariția. Cu ajutorul acestui profil se poate identifica tipul anemiei existente. 

Rolul principal al hemoglobinei este acela de a fixa și transporta oxigenul de la plămân la țesuturi, pentru a asigura funcționarea normală a celulelor. Reducerea capacității de a asigura transportul oxigenului (ca urmare fie a reducerii concentraţiei de hemoglobină din eritrocite, fie a reducerii numărului de eritrocite din circulaţie) se manifestă prin paloare, care se instalează lent în anemia cronică şi rapid în anemia consecutivă unei hemoragii, răcirea extremităţilor din cauza reducerii metabolismului din ţesuturi, respiraţie accelerată care asigură o creştere a cantităţii de oxigen fixată pe hemoglobină, tahicardie (adică creşterea frecvenţei bătăilor inimii) pentru a compensa reducerea cantităţii de sânge care transportă oxigen.

Profilul screening analize anemie conține următoarele analize: 

Pregătire pacient: à jeun (pe nemâncate) sau postprandial (trebuie totuşi evitate mesele bogate in lipide care pot interfera cu anumiţi parametri ai hemogramei). Evitarea medicaţiei radioactive cu 3-4 zile înaintea testării, abstinenţă de la alcool, înaintea unor eventuale injecţii cu vitamina B12, administrării de transfuzii sau începerii tratamentului cu folat.

Specimen recoltat: sânge venos.

Denumire

Pret

Profil screening anemie

173 lei